Femeia la 30 de ani versus fata de la 20. Se spune că la 30 de ani, noi, femeile, renaștem. Este uimitor cum într-o singură viață poți savura atâtea etape, personalități, simțiri și stări. Oana de acum, nu are nimic în comun cu cea de la 20 ani. Sunt atât de diferite încât nu ai cum să îți imaginezi că este vorba despre aceeași persoană.

La 20 de ani eram superficială, fără o țintă clară, o direcție, un sens. Mă căutam pe mine însămi peste tot, agitată și în revoltă cu toată lumea. Imi amintesc că nu vedeam detaliile. Nu aveam răbdare să le văd. De multe ori, nici nu mă interesau. Nu aveam nici stare. Eram hiper activă și îmi aduc aminte că mă simțeam la job ca leul în cușcă. O rebelă fără măsură. Am descoperit că nu sunt eficientă ca angajat. Nu suportam să am șefi și să lucrez pentru alții.

Am descoperit Bucureștiul când mi-am dat demisia și am plecat în lume.  Habar nu aveam ce bărbat vroiam și oricum am făcut cele mai proaste alegeri. Mascam lipsa de încredere în mine însămi cu haine mișto și zâmbete largi și îl căutam pe Făt Frumos în cele mai de coșmar variante.

La 30 de ani, sunt ca după o moarte clinică. M-am trezit cu o minte nouă și cu un pachet de simțuri, străine mie până acum. Văd, miros și simt diferit. Despic firul cât se poate, fac analize, organigrame și strategii. Cam așa arata tavanul meu noaptea. Nu număr oi ca să dorm, încerc să iau un burete și să șterg din excel-uri. Îmi imaginez că mintea mea este o babă urâtă și mahalagioaică cu care mă cert mereu și îi spun să tacă pentru că am obosit și vreau să dorm.

Uneori am senzația că citesc gândurile dar se numește maturitate și am învățat termenul de “diplomație”. Am învățat să dau sfaturi doar când mi se cer și mai știu că oamenii nu se schimbă, nici pe noi înșine nu ne putem schimba mai mult de 20%, zic specialiștii. Motiv pentru care sunt radicală și nu îmi place să pierd vremea cu oameni de la care nu am ce învăța.

Divorțul m-a ajutat să definesc bărbatul vieții mele, încerc să devin femeia potrivită pentru el, de restul se ocupă “bărbosul”. Așa îi zic eu șefului mare 🙂 Tot el mi-a făcut cadou o busolă care nu dă greș niciodată…Maria! Mă bazez pe intuiția ei. Este cel mai profi scanner!

Iubirea a căpătat alte dimensiuni și vine la pachet cu asumarea. Îmi asum cuvintele și faptele. Îmi asum că am rămas o idealistă, o războinică. Nu mai sunt răzbunătoare, îi las pe toți în voia sorții și merg mai departe. Mi-a luat ceva timp ca să ajung la această înțelepciune.

Știu că nu este nimeni vinovat de eșecurile și succesele mele. Am înțeles că suntem toți interconectați și că atrag lecțiile de care am nevoie ca să evoluez, să învăț, să mă apropii de planul divin.

Am priceput că mintea este dușmanul meu numărul 1 și că toți demonii și îngerii se află în interiorul meu. Eu decid pe cine exprim. Asta înseamnă “liber arbitru”.

Am înțeles că lucrurile mari se construiesc în timp și cu efort, nu mai bat din picioare că vreau acum și nu mă mai cert cu Dumnezeu (atât de des ca la 20 de ani).

Îmi plac sarmalele. Îmi place brânza. Mănânc colivă și varză călită. La 20 de ani fugeam de ele.

Mă împinge viața să fac sport și am început să merg cu bicicleta (o tură de casă că altfel îmi tremură picioarele).

Am început să gătesc și să caut rețete pe net. Mă uimesc pe mine însămi! Nu sunt gurmandă dar vreau să mănânc sănătos și eu și copilul meu. Probabil că dacă nu era Maria, mâncam doar fructe și legume. Acum mă pot lauda cu meniuri întregi 😉

Am înțeles că nu îi pot cere copilului lucruri pe care eu nu le fac. Am devenit pentru ea, cea mai bună versiune a ființei mele, ca sa pot să am pretenții. Cum să îi ceri copilului tău să citească fără să te vadă pe tine citind? Maternitatea a scos untul din mine 🙂

Mă agit mai puțin. De ce să irosesc energie? Fie că mă agit sau nu, tot aia e. Mai bine beau un ceai 🙂

Îl caut pe Dumnezeu în tot ce fac și nu îl găsesc mereu. Dar nimic nu este întâmplător. Suntem copiii LUI și când ne rătăcim, ne răcorește cu un duș rece! Are și el pretențiile lui de la noi.

Prioritizez familia in toate actiunile mele si am realizat cat de mult contribuie la echilibrul meu. La 20 de ani, fugeam de gura mamei, acum o caut.

Am învațat lecția prieteniei. Oamenii sunt în tranzit prin viața noastra. Unii dintre ei staționează mai mult, alții mai putin sau pentru totdeauna. În schimb, fiecare are un mesaj pentru noi. Am avut parte de multe dezamăgiri care m-au ajutat sa fiu selectivă si să ofer fiecăruia locul pe care îl merită.

Fiecare etapă din viață este frumoasă, are secretele și lecțiile ei. Să învățam să pășim cu încredere și speranță pe noi drumuri și să ne trăim viața fără vârstă. Pentru mine, adevărata viață a început la 30 de ani.

Iubesc prezentul și înțeleg faptul că sunt o piesa dintr-un puzzle măreț, cu un final care ne va surprinde pe fiecare dar la care participam cu toții!

Daca aș da timpul înapoi mi-aș șopti la ureche, mie, cea de la 20 de ani, să descopăr cum să mă iubesc și să construiesc fundații solide în interiorul meu, ca să am de ce să mă țin atunci când voi merge pe nisipuri mișcătoare și singura certitudine voi fi eu însămi!

Tu, dacă te-ai întalni cu tine, cea de la 20 de ani, ce sfat ti-ai da?

Photo: Lucian Buica 

Makeup: Nis Ionela

Dress: Luiza Willems

Locatie: Palatul Noblesse