Nota feminitații tale. Feminitatea se studiază. Gesturile noastre, uzina de stări interioare și ceea ce gândim, ne conturează feminitatea. Te poți îmbrăca de la magazinul din colț sau de la magazine cu branduri consacrate, dacă nu ai content interior care să susțină grația și senzualitatea, e totuna. Se transmite și de la mamă, contribuie apoi educația, profesia și mediul în care ne desfășurăm activitatea.
Bunele maniere, regulile de etichetă, simplitatea, se însușesc încă din copilărie. Mama este responsabilă de acest “avânt” care depinde numai de noi cum îl hrănim și îl perfecționăm mai departe. Indiferent în ce suntem îmbrăcate, dacă nu știm să ne mișcăm corpul și nu avem atitudinea potrivită, suntem departe de a fi feminine.
Nu există o rețetă concretă, este un mix de stări și de lucruri care contribuie la o feminitate șlefuită. Muzica, casa în care locuim, meseria, cărțile pe care le citim, tabieturile dobândite, hobby-urile, machiajul, felul în care pășim, vocea, acțiunea mâinilor și cel mai important, nivelul cultural, gândurile, contribuie la nota feminității.
Nu avem nevoie de mulți bani. Este o alegere. O conduită interioară. Feminitatea este o artă, o creație la care contribui secundă de secundă și o mare provocare pentru secolul XXI, ispitit de talente și abilități masculine, preluate din nevoie sau fără să realizăm, din mers. Să ne oprim câteva secunde și să ne uităm în oglindă cu ochiul sufletului. Sunt cea mai bună versiune a femeii din mine?
Toate visăm la bărbatul perfect. Avem chiar și o descriere amănunțită DAR oare acel bărbat din visele tale, te-ar alege pe tine?
Studiază-te, analizează-te! Nu lăsa să treacă o zi fără să lucrezi la tine și pentru tine!
Feminitatea ne ajută să ne exprimăm, să ne conturăm personalitate și încrederea în noi însine!
Tu cum vezi feminitatea?
Photo: Lucian Buica
Makeup: Nis Ionela
Locatie: Palatul Noblesse
Tinuta: Victoria Sava
Sandale: Verogia