Ora zilnică de echilibru. Să ne împrietenim cu timpul. Dragi mămici, cu toate știm cât de important este să petrecem timp de calitate alături de copiii noștri. Din păcate, rutina zilnică, stresul, programul prelungit la muncă și multe alte aspecte neprevăzute, ne împiedica să ne bucurăm de lucrurile simple și ne lăsăm cuprinși de valul vitezei care ne depărtează de esență, de scopul pentru care ne aflăm aici și de plăcerea de a ne bucura de persoanele dragi.
Totul este pe repede înainte și timpul petrecut în timpul săptămânii cu cei mici uneori se rezumă la drumul spre scoală, la cină și puținul timp înainte de culcare.
Ca să adăugăm valoare acestor momente, vreau să împărtășesc cu voi câteva idei pe care eu le pun în practică și care mă ajută să mențin în echilibru munca cu rolul de mamă.
Dimineața în drum spre școală. Putem inventa un joc sau o ghicitoare. De ex. putem exersa culorile urmărind mașinile din trafic sau putem să citim numerele de înmatriculare ale mașinilor. Cu cifrele facem adunări iar cu literele, formăm cuvinte.
La prânz, după școală, ne destindem 20 minute în cel mai apropiat parc. În drum spre parc povestim despre ce s-a petrecut la școală. Încercăm să aflam lucruri din “back stage” și să intrăm în povestea lor, cu emoții, curiozități și secrete. Timpul petrecut în aer liber este și mai prețios dacă interacționăm. Copilul devine mai relaxat și puteți afla lucruri noi. Puteți desena pe asfalt cu cretă, puteți face puțină mișcare cu o scurtă întrecere la viteză sau căutați cele mai frumoase frunze pentru ierbar.
Înainte de culcare. Citim o poveste scurtă. De preferat o carte de povești cu tâlc pentru copii. (Povești cu tâlc de Petre Ispirescu, Povești cu morală pentru copii, repovestite de Sanda Arsene, etc) Amuzante și cu întâmplări moraliste, poveștile au un impact major în educația celor mici și lucrează în profunzimea subconștientului. Explicăm cuvintele necunoscute, împărtășim gânduri bune despre ziua precedentă și suntem recunoscători creatorului pentru încă o zi minunată din viața noastră, petrecută împreună, prin rugăciune!
Photo: Lucian Buica
Makeup: Nis Ionela
Locatie: Palatul Noblesse
Tinuta: Luiza Willems
Sandale: Verogia
Distribuie dacă ți-a placut! Să inspire cât mai multe mămici!
Pe curând!